„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine: În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan 14:1-3)

   Oamenii, în general sunt ignoranți în ce privește viața de după moarte. Nu miră atât de mult nepăsarea oamenilor necredincioși, cât miră lipsa de interes a celor credincioși față de veșniciei. Medicul Elisabeth Kubler – Ross spune: „Am foarte puțini oameni care realmente sunt religioși. Acei puțini pe care îi am – mă refer la cei cu o credință veritabilă – lor le este mai ușor, dar ei sunt extrem de puțini. Către sfârșitul vieții, mulți pacienți devin mai religioși, dar aceasta nu schimbă nimic, nu are nici o valoare.” De ce sunt extrem de puțini cei cu o credință vibrantă în fața morții? De ce sunt creștinii nesiguri, speriați și fără nedejde la plecarea din lumea aceasta?

   Iată câteva cuvinte scrise de evanhelistul Billy Graham despre această temă în cartea „Moartea și viața viitoare”:

   „Oricât de glorios poate fi cerul, prea mulți creștini nu se gândesc îndeajuns la el. Philip Yancey a scris: „O realitate ciudată referitoare la viața americană modernă: cu toate că 71% din noi credem în viața viitoare (spune institutul de sondare Gallup), nici unul nu vorbește mult despre aceasta. Creștinii cred că noi ne vom petrece veșnicia într-un loc splendid numit cer... Nu este puțin ciudat, că noi pur și simplu ignorăm cerul, comportându-ne ca și cum acesta nu contează”...

    Dacă, continuă Billy Graham, începem să ne gândim la motivele lipsei de interes față de cer, iată câteva concluzii. Întâi, în America și în cele mai mute țări din Occident, trăim într-o societate bogată. Cei mai mulți din noi avem posibilitatea de a ne bizui pe medicamentele care ne ușurează durerile, suficientă hrană, un mediu înconjurător atractiv. Promisiunile biblice par să nu ne intereseze. Suntem atât de prinși de treburile acestei vieți, încât acordăm prea puțină atenție veșniciei...

   Întotdeauna cultura noastră ne-a condus la gândul să acceptăm moartea ca sfârșitul vieții pe pământ. Elisabeth Kubler-Ross, care a delimitat 5 stadii ale morții a arătat că „stadiul acceptării” este cel mai salutar. Speranța cerului rareori întră în ședințele de terapie. Philip Yancey a spus: „În spital am supravegheat grupuri de muribunzi, luptându-se disperat să ajungă la o fază de liniște prin acceptare. Ciudat, în acele grupuri, nimeni nu vorbea de cer niciodată; se părea că aceasta îi deranja sau era privită ca o lașitare. Dar ce convulsie a valorilor ne poate face să menținem perspectiva anihilării la fel de nefericiți, și cea a veșniciei plină de extaz, cu atâta teamă?”, întrebă reputatul evanghelist.

   Pentru unii din noi cerul poate părea vag și din cauza experiențelor noastre pământești. Cum putem concepe infinitul? Să ne imaginăm o experiență care nu se termină niciodată este uluitor. Educația și mass-media îl împiedică pe om să creadă ceva care nu poate fi dovedit printr-un test după rigorile științei. Într-o vreme când cunoașterea universului crește cu mare viteză, noțiunea de eternitate rămâne un mister absolut pentru creatura limitată care este omul. Noi toți suntem orientați spre realizarea unor scopuri în timpul existenței noastre scurte de pe pământ, iar în tot timpul acesta cerul este departe, credem noi. În realitate însă doar o respirație ne desparte de veșnicie. Cu toate acestea cerul rămâne atât de departe în preocupările noastre. Credinciosul în Isus Hristos are promisiunea cerului. Dacă o credem, anticiparea cerului nu ne va plictisi niciodată, ci ne va emoționa mult mai plăcut decât orice plăcere pe care o poate oferi pământul.

   Omul este în trecere pe pământ, nu are nici o casă permanetă aici jos. Celor credincioși însă li se promite viața veșnică. Adevărata noastră casă, pregătită de Domnul Isus Hristos, ne așteaptă. „Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veșnică. Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc.” (2Corinteni 5:1-2) Dacă lumea aceasta supusă deșertăciunii arată atât de frumos pe alocuri, cât de frumos trebuie să fie cerul angelic! Privind la frumusețile pe care Dumnezeu le-a creat pe pământ, putem înțelege și anticipa ce a pregătit El pentru noi în cer. Iar ascultându-L pe Domnul Isus, ce a venit din cer pentru a ne a ne duce la El, prindem curaj în fața veșnicie. Vom fi cu El!